Simulările pentru Bacalaureat 2021 - Repartizarea în sălile de examen

Luni, 22 martie 2021 încep simulările probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat. Accesul elevilor în școală este permis între orele 8:00 - 8:30, pe baza Cărții de identitate. Simulările probelor scrise din cadrul BAC-ului vor începe la ora 9:00 și au o durată de 3 ore.

Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, neamestecați cu cei din alte clase.

Repartiția candidaților poate fi vizualizată aici



Candidații NU au voie să intre în sălile de examen cu: telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.

Elevii care se prezintă la BAC sunt obligați să lase toate obiectele menționate mai sus în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Cei ce refuză să depoziteze obiectele NU sunt primiți în examenul de BAC.

Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)
22 martie 2021 – Limba și literatura română
23 martie 2021 – Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 – Limba și literatura maternă
31 martie 2021 – Afișarea rezultatelor